Adrian Mutu pleacă de la Neftchi Baku. Anunţul făcut în Azerbaidjan: ”Mi-au dat mesaj”

de: Beatrice Dumitru
20 12. 2023

Aventura lui Adrian Mutu în Azerbaidjan, la Neftchi Baku, se apropie de sfârșit. Anunţul a fost făcut de un cunoscut jurnalist din această țară și susţine că are informaţii de la club că ”Briliantul” nu va mai prinde finalul anului ca antrenor la formația din Baku.

Anunțul din Azerbaidjan despre plecarea lui Adrian Mutu

Tehnicianul român a semnat în luna iulie contractul cu formația din Azerbaidjan și și-a asumat un obiectiv îndrăzneț: titlul de campioană. ”Briliantul” a parafat înțelegerea cu formația Neftchi Baku la doar două zile după ce a plecat de la Rapid și are un salariu de 500.000 de euro pe an, mai mare decât al predecesorului Laurențiu Reghecamp.

Neftchi Baku nu mai are șanse la titlu, după ce a ajuns pe locul cinci, la 13 puncte de liderul Qarabag. Pentru că echipa nu a obținut rezultatele scontate, Adrian Mutu (44 de ani) ar urma să fie dat afară de la Neftchi Baku în ultimele zile ale anului 2023 sau, cel târziu, în ianuarie 2024.

Adrian Mutu, antrenor Neftchi Baku. Sursa foto: Profimedia

Elchin Jafarov, cunoscut jurnalist din Azerbaidjan, susţine că a primit un mesaj din partea conducerii lui Neftchi prin care era anunţat că zilele lui Adi Mutu pe banca tehnică a echipei ar fi numărate.

”Am primit un mesaj, iar potrivit informațiilor private pe care le dețin, conducerea clubului vrea să-l demită pe român cât mai curând posibil. Se pare că vor lua o decizie în acest sens la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare”, a spus Elchin Jafarov, citat de ProSport.

Adrian Mutu, atacat de fanii echipei

Adrian Mutu a fost pus la zid după ultima etapă a campionatului, când a avut loc derby-ul cu Qarabag, de suporterii echipei din Baku. Pe pagina de Facebook a clubului, la postarea dedicată meciului, ”Briliantul” a fost atacat în secțiunea de comentarii.

”Nu poate exista un astfel de Neftchi, domnilor!” / ”Mutu, demisia! Lăsați-i pe Kakhaber Tshadadze sau Grigorchuk să vină la Neftchi” / ”Antrenorul principal nu știe ce trebuie să facă” / „Pleacă, Adrian Mutu!”, sunt câteva dintre mesajele scrise de fanii echipei.

Citește și: Ce rol a avut Sandra în „transferul” lui Adi Mutu de la Rapid la Neftchi Baku? ”Miroase a mână de femeie”

La câteva zile după semanrea contractului cu Neftchi, Adrian Mutu dezvăliua că ”transfetul” lui în Azerbaidjan a fost o afacere bună pentru Rapid, pentru că  nu l-a lăsat să plece fără să achite despăgubiri.

Am negociat cu clubul. Rapid a luat bani în tranzacția asta și eu consider că a fost foarte normal. E o afacere. Da, sunt mulțumit!”, declara Adrian Mutu.

”Briliantul” a plecat de la Rapid cu câteva zile înainte de startul campionatului, iar conducătorii echipei de lângă Podul Grant l-au adus pe italianul Cristiano Bergodi.

Dorit la CFR Cluj

În ultima perioadă a circulat zvonul că Nelu Varga, patronul echipei CFR Cluj, ar putea să îl demită pe Andrea Mandorlini, iar în locul italianului să îl aducă pe Adrian Mutu. Ardelenii sunt pe locul doi în canpionat, la 11 puncte de liderul FCSB.

Andrea Mandorlini a avut o reacţie vehementă în momentul în care a fost întrebat despre posibilitatea de a fi înlocuit cu ”Briliantul”. Tehnicianul italian a spus că nu îl interesează acest subiect şi că se caută scandal.

Citește și: Adevăratul motiv pentru care Adi Mutu a plecat de la Rapid. Acum s-a aflat: ”Eu te-am adus să joci fotbal”

Ce legătură are? Eu nu înțeleg ce legătură are dacă am vorbit cu Neluțu sau nu, că Mutu ar trebui să vină aici. Jurnaliștii au scris? Despre ce vorbim? Nu îl cunosc pe Mutu, dar nu există, nu mă interesează”, a spus Andrea Mandorlini.